Ce este ingrijirea paliativa?
“Îngrijirea paliativă este o abordare care îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora făcând faţă problemelor asociate cu boala ameninţătoare de viaţă prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corectă şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale.”
(Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Geneva, 2002)
Îngrijirea paliativă este o îngrijire complexă, activă si intensivă, care promovează calitatea vieţii pacienților cu boli active, progresive și avansate şi familiilor acestora.
Îngrijirea paliativă, ca filosofie de îngrijire, este o combinaţie a tratamentelor active (simptomatice) şi a suportului psiho-emoţional, în vederea alinării şi sprijinirii pacienţilor şi familiilor care se confruntă cu o boală activă, progresivă și avansată. Îngrijirile paliative reprezintă cel mai tipic exemplu de interdisciplinaritate: paliaţia presupune asistenţă calificată medicală, socială, psihologică şi spirituală.
În fazele avansate ale acestor boli, îngrijirea paliativă se concentrează asupra controlului durerii, îmbunătăţirii calităţii vieţii bolnavului şi asupra suportului acordat familiei.
Activitatea medicală:
Controlul durerii pentru obţinerea unui confort optim, care să-i permită bolnavului participarea la actul de îngrijire;
Tratarea simptomatică a principalelor sindroame ce însoţesc fazele avansate ale bolii canceroase: depresia, anxietatea, insuficienţa de organ, escarele, plăgile, fracturile spontane, etc;
Prevenirea complicaţiilor: infecţioase, metabolice, dezechilibre hidroelectrolitice, trofice (escare), etc.
Spitalizarea continua in centrul de ingrijiri paliative include:
Toate serviciile medicale și de îngrijire specifice domeniului paliației, cu accent pe asigurarea unei cât mai bune calități a vieții pacientului (tratament paliativ propriu-zis);
Se adresează pacienților cu simptomatologie severă și necontrolată la domiciliu, care necesită supraveghere și îngrijire continuă;
Medicație specifică îngrijirilor paliative pentru controlul simptomelor (în special durerea);
Psihoterapie și suport psihologic– se oferă din oficiu pentru pacient ;
Supraveghere medicală continuă – prin linii de gardă permanente;
Kinetoterapie si recuperare;
Meniuri adaptate conform indicațiilor medicale;
Asistarea și ajutarea în timpul servirii mesei și a activităților zilnice individuale;
produse de igienă corporală: săpun lichid/șampon, pastă de dinți, periuță de dinți, prosoape
Accesorii diverse: scutece de unică folosință, dacă este cazul, șervețele de unică folosință, uscate și umede, etc.
cazare în camere cu 2-3 paturi, având dotări avansate pentru confort și o ambianță plăcută (mobilier modern, televizor LCD, toaletă proprie, sistem integrat wireless, decorațiuni și accesorii, etc.);
Meniu complet zilnic, stabilit pe baza recomandărilor medicului curant (3 mese incluse pe zi + 2 suplimente);
Servicii externalizate
Urmatoarele servicii sunt oferite prin colaborarea cu alte firme:
spalatoria, prepararea mesei cu serviciu de catering, transportul
pacientilor, serviciul de dezzinsectie , de deratizare , serviciul de mentenanta serviciului de intretinere a senzorilor de fum.
In cazul situatiilor care depasesc competenta asumata/capacitatea de rezolvare a cazului unitatea colaboreaza cu SCJU Constanta.
Investigatiile si tratamentele care sunt decontate de catre casa de asigurari
Ordinul nr. 1068/627/2021 din 29 iunie 2021 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2021 a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii si a Contractului-cadru care reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2021 – 2022.
Conform acestui ordin Casa de asigurari de Sanatate deconteaza ziua de spitalizare cu 273,08 ron in Ingrijirile Paliative.